Descoperirea pasiunii pentru psihologie

Părinţi Educaţi: De ce ai ales facultatea de psihologie?

C.C.: Am făcut mai demult facultatea de psihologie, apoi m-am apucat de medicină. Ce m-a făcut să mă apuc de psihoterapie a fost o carte citită în vacanță. M-a readus în contact cu psihologia și am decis să mă înscriu la formare. Am vrut să îmi ajut pacienții cu obezitate – există o legătură strânsă între psihologie și alimentație.

Relația cu părinții – simbioza cu mama

Părinţi Educaţi: Odată cu studiul psihologiei, ai analizat relația cu părinții?

C.C.: Da, clar. După ce am început psihologia, m-am îmbolnăvit și am fost operată. A fost un moment de cotitură. Am realizat că aveam o relație de simbioză cu mama – extrem de apropiată, dar toxică. Mă duceam zilnic să mănânc la ea. Psihoterapeutul mi-a făcut o analogie – mama a continuat să-mi pună mâncare în farfurie până aproape de 30 de ani.

Frica de separare și vinovăția

Părinţi Educaţi: Care sunt cele mai mari frici ale tale acum?

C.C.: Frica de a mă îndepărta de părinți. Nu mă tem să fiu singură, ci că nu știu să gestionez o relație fără simbioză. Am început să pun limite și m-am simțit vinovată. De două luni am început procesul, iar prima reacție a fost de vinovăție intensă.

Reacția mamei și confruntarea

Părinţi Educaţi: Dar mama ta cum a reacționat?

C.C.: A încercat să mă facă să mă simt vinovată – mi-a arătat poze vechi, mi-a reproșat că nu o mai sun. Deși vorbim zilnic, îmi spune că nu o mai sun “niciodată”. Este un progres, dar greu de gestionat.

Părinţi Educaţi: Ai încercat să-i explici?

C.C.: Da. I-am spus că simt furie când o vizitez și că nu mai vreau să fiu tratată ca un copil. Vreau o relație matură, cu conținut real, nu doar cuvinte goale. I-am explicat că nu vreau să fiu întrebată zilnic ce am mâncat. A fost greu, dar necesar.

Detașarea ca progres

Părinţi Educaţi: Cum s-a schimbat atitudinea ta?

C.C.: Prin distanțare și detașare. Îi simt mai departe, dar nu resimt negativ această distanță.

Părinţi Educaţi: Părinții tăi sunt împreună?

C.C.: Da.

Părinţi Educaţi: Ai vorbit cu amândoi?

C.C.: Tata nu era implicat prea mult. Întreba de mine prin mama. Acum se miră că nu mai trec așa des pe la ei.

Părinţi Educaţi: Ai frați?

C.C.: Da, un frate mai mare. El a decis să nu mai răspundă mamei deloc. Eu am ales o abordare mai blândă, dar mama s-a simțit părăsită de amândoi.

Impactul lipsei de conștientizare

Părinţi Educaţi: Cum te-a afectat lipsa conștientizării acestei relații?

C.C.: Mi-ar fi plăcut o relație mai permisivă, mai puțin critică. Poate acum 5 ani ar fi fost un moment bun să conștientizez. Cred însă că acum am fost pregătită pentru această descoperire.

Despre maturizare și ajutorul oferit altora

Părinţi Educaţi: Vrei să ajuți și pe alții să caute astfel de răspunsuri?

C.C.: Nu direct. Fiecare trebuie să fie pregătit. Pot doar să spun ce mi s-a întâmplat mie. Nu pot obliga pe nimeni să schimbe ceva dacă nu simte că e momentul potrivit.

Părinţi Educaţi: Te-a maturizat această descoperire?

C.C.: Da. Sunt un adult acum. Mă simt individualizată. Nu mai am nevoie de aprobarea altora. Încep să mă cunosc cu adevărat, chiar dacă poate cam târziu – la aproape 30 de ani.

Încheiere și concluzii

Părinţi Educaţi: Dacă mai ai ceva de adăugat…

C.C.: Da. Pe măsură ce ne maturizăm, devenim “părinții” părinților noștri. Începem să le purtăm noi de grijă. Dar e important să ajungem și la copilul nostru interior – cel vulnerabil, dornic să exploreze. Cred că despărțirea de părinți te aduce mai aproape de esența ta.