Serie interviu — Părinţi Educaţi · Invitat: A.I., 35 ani, divorțată, mamă a doi copii

„Dificultăți în creșterea copiilor – ce ai fi vrut să știi înainte?” — A.I.

Despre frici și începuturi

Părinţi Educaţi: A., spune-mi care au fost cele mai mari frici și când au apărut — în perioada intrauterină sau după ce au venit pe lume?

A.I.: Nu pot spune că am avut frici majore. La primul copil am fost foarte tânără — aveam 17 ani și jumătate — și anxietățile erau mai mult legate de mediul în care trăiam decât de copil în sine. Au fost perioade când eram epuizată și copilul plângea, mă trezea noaptea și nu știam ce să fac. Mi-a fost greu până când a ajuns la 4–5 ani și a început să conștientizeze riscurile și să nu mai meargă în locuri periculoase.

Pentru al doilea copil, băiatul, a fost mai ușor — aveam experiența primului și știam cum să reacționez. Am oferit mai multă atenție, dar simt că l-am și cocoloșit. Frica principală era să nu se rănească, mai ales când eu eram la serviciu. Din firea mea anxioasă, la orice mică afecțiune mergeam la medic și nu minimalizam.

Sentimente după naștere

Părinţi Educaţi: Ce sentimente și gânduri aveai în acea perioadă?

A.I.: Nu mi-am propus să rămân însărcinată și recunosc că nu i-am vrut pe niciunul dintre copii la început. Eram prea tânără și nu mă înțelegeam bine cu soțul. Am păstrat sarcina sub presiunea celor din jur. După naștere am trecut printr-o perioadă de tristețe și depresie, din cauza presiunilor și a oamenilor negativi din jur.

Am fost afectată emoțional de faptul că familia soțului limita contactul mamei mele. Când începeam să lucrez, era greu: reveneam după ture de noapte și trebuia să dorm, iar copiii erau acolo — uneori găseam fetița jucându-se cu trusa mea de farduri, alteori băiatul mă trezea de foame.

Dificultăți concrete

Părinţi Educaţi: Care au fost cele mai dificile situații?

A.I.: Relația cu bunica din partea tatălui a fost dificilă: fata prefera bunica, iar reproșurile acesteia m-au rănit. O dată, am găsit fetița cu capul spart; bunica a spus că nu are nimic, dar eu am dus-o la spital și a trebuit cusută. Astfel de experiențe m-au secat de energie și m-au lăsat cu sentimentul de neputință.

Despărțirea de tatăl copiilor a fost o altă încercare. Am împărțit copiii; eu am luat băiatul, iar fata a rămas cu el. Am fost îngrijorată când am aflat că fratele meu lăsa băiatul singur până târziu, și aceste grijile au declanșat anxietate și depresie. Am încercat, la un moment dat, să mă reîntorc la ei pentru binele copiilor, deși situația nu era ideală.

Am ajuns să caut alinare în fumat, pentru că nu reușeam să gestionez emoțiile acumulate.

Reflectare și regret

Părinţi Educaţi: Dacă ai putea da timpul înapoi, ce ai face diferit?

A.I.: Mi-ar fi fost util să-i spun bunicii cât m-a rănit, dar nu cred că ar fi schimbat mare lucru — era o persoană care nu asculta. Cu fiica mea, regret că nu am vorbit mai mult. Era o fire tăcută și nu mi-a spus când o durea ceva sufletește; regret că nu am deschis anumite conversații mai devreme.

Ce ar fi ajutat

Părinţi Educaţi: Ce te-ar fi ajutat să știi, ca să treci mai ușor prin momentele astea?

A.I.: O gândire mai sănătoasă, educație în plan psihologic și un mediu familial fără conflicte ar fi făcut diferența. Un exemplu sănătos în familie oferă practici și atitudini pe care le transmiți copiilor.

Impactul asupra vieții

Părinţi Educaţi: Cât de mult s-a modificat viața ta după ce ai avut copii?

A.I.: Viața s-a schimbat radical: responsabilitățile au devenit prioritatea, iar maturizarea a venit rapid. Instinctul matern m-a făcut mai empatică și mi-a schimbat modul de a vedea lucrurile.

Ce reguli ar fi utile

Părinţi Educaţi: Cât de important e să fi știut anumite reguli și metode, aplicate în funcție de vârstă?

A.I.: Foarte important. Mi-ar fi plăcut să știu cum să acționez din punct de vedere psihologic, ce învățături să le transmit. Când erau mici, eu m-am limitat la reguli simple — „fii cuminte”, „nu vorbi urât” — dar aș fi vrut cunoștințe mai aplicabile.

Sfat pentru viitorii părinți

Părinţi Educaţi: Ce sfat ai da celor care vor să devină părinți?

A.I.: Consider că o vârstă potrivită pentru a avea copii este între 20 și 25 de ani; copilul crește odată cu tine. La 30+ ani, răbdarea e mai scurtă din cauza stresului acumulat. Regret circumstanțele în care s-au născut copiii mei, nu vârsta în sine. Am pierdut recent o sarcină, ceea ce m-a afectat psihic; nu știu câtă răbdare aș mai avea pentru a crește un alt copil acum.

Trăim într-o epocă în care e greu să găsești un partener serios; mulți pun cariera și confortul financiar înaintea familiei. Ideal e să existe echilibru între responsabilitate și stabilitate.

Mulțumim A.I. pentru că a împărtășit experiențele personale. Dacă vrei, putem adapta acest text pentru optimizare SEO, extrage citate pentru postări pe social, sau crea o versiune scurtă pentru newsletter.